Cele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic. In cultul ortodox ei formeaza o parte integranta a serviciului divin, fiind prezenti, aproape in toate slujbele sfinte. Primii si cei mai importanti psalmi folositi in cultul Bisericii primare se considera a fi psalmii mesia­nici, adica aceia in care imparatul si proorocul David a intrezarit si a profetit, mai mult sau mai putin clar, venirea, viata, activitatea, patimile si moartea Mantuitorului, ca de ex. ps. 2, 18, 45, 72 (73), 110 (111), s.a. Primii crestini ii intrebuintau atat in cultul public cat si in cel particular. Se cantau la serviciul euharistic (Sf. Liturghie), la serviciul divin zilnic, de seara si de dimineata si la toate celelalte slujbe. La ser­viciul divin  din biserici,  cantarea lor  are  alternanta  cu lecturi biblice sau cu ectenii si diverse rugaciuni.

In general, numa­rul psalmilor cititi ori cantati la diferitele servicii divine era variabil ; episcopul era acela care il fixa de fiecare data. Cu timpul, s-a introdus o randuiala, reglementandu-se cati sau care psalmi trebuie sa se cante sau sa se citeasca la fiecare slujba.

La inceput, mai toti psalmii folositi in cult erau cantati. Existau doua moduri de cantare a psalmilor in Biserica Veche si anume : cantarea responsorica (responsoriala) si cantarea antifonica.