Cartea:
Cărți
Psalmul 55
1. Mântuieşte-mă, Doamne, că m-a necăjit omul; toată ziua războindu-se m-a necăjit.
2. Călcatu-m-au vrăjmaşii mei toată ziua, că mulţi sunt cei ce se luptă cu mine, din înălţime.
3. Ziua când mă voi teme, voi nădăjdui în Tine.
4. În Dumnezeu voi lăuda toate cuvintele mele toată ziua; în Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?
5. Toată ziua cuvintele mele au urât, împotriva mea toate gândurile lor sunt spre rău.
6. Locui-vor lângă mine şi se vor ascunde; ei vor păzi călcâiul meu, ca şi cum ar căuta sufletul meu.
7. Pentru nimic nu-i vei mântui pe ei; în mânie popoare vei sfărâma, Dumnezeule.
8. Viaţa mea am spus-o ţie; pune lacrimile mele înaintea Ta, după făgăduinţa Ta.
9. Întoarce-se-vor vrăjmaşii mei înapoi, în orice zi Te voi chema. Iată, am cunoscut că Dumnezeul meu eşti Tu.
10. În Dumnezeu voi lăuda graiul, în Dumnezeu voi lăuda cuvântul;
11. În Dumnezeu am nădăjduit, nu mă voi teme: Ce-mi va face mie omul?
12. În mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale,
13. Că ai izbăvit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine să plac înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
-
Siteul Pateric.ro a fost lansat în martie 2008, și cuprinde peste 800 de învățături.Vizitează siteul
-
Molitfelnic
molitfelnic.roMolitfelnicul e o carte ortodoxă de rugăciuni. Molitfelnic.ro reprezintă o colecție online a acestora. Siteul a fost lansat în 2011.Vizitează siteul -
Psalm
psalm.roCele mai vechi cantari religioase intrebuintate in cultul crestin sunt psalmii biblici, al caror uz liturgic e mostenit din cultul iudaic.Vizitează siteul -
Ceaslov
ceaslov.roCeaslovul este cartea de bază a citețului și a cantorului (spre deosebire de Euchologion, care conține textele folosite de preot și diacon).Vizitează siteul -
Acatist
acatist.roAcatistele sunt rugaciuni prin care cerem mai ales mijlocirea Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de nevoie si de necaz.Vizitează siteul -
Apocrife
apocrife.roApocrifele sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură.Vizitează siteul -
Evanghelie
evanghelie.roCuvântul Evanghelie provine din grecescul ευαγγέλιον sau evangelion care înseamnă Veste Bună. Pentru creștini vestea bună are ca scop prezentarea intervenției lui Dumnezeu în lume prin Isus Hristos.Vizitează siteul -
Liturghie
liturghie.roSfânta Liturghie este slujba principală şi centrală a Bisericii Ortodoxe.Vizitează siteul -
Filocalie
filocalie.roFilocalia este o culegere din scrierile pustnicilor, monahilor, clericilor ortodocși.Vizitează siteul